Poluarea aerului provenită de la cele mai mari obiective industriale din Europa costă societatea cel puţin 59 de miliarde de euro, putând ajunge la 189 miliarde de euro, se arată…
Europa
-
-
ETİ, una dintre cele mai mari companii din industria alimentară din Turcia, va investi 40 de milioane de euro la Craiova, în prima sa fabrică din străinătate, care va fi…
-
Uniunea Europeană pune la cale modificarea a două Regulamente, nr. 1308/2013 şi nr. 1306/2013, prin care se stabilesc schemele de ajutoare pentru aprovizionarea instituţiilor de învăţământ cu produse agricole. Până…
-
Francezii sunt cei mai mari consumatori de brânză din lume, arată un raport al Federației Internaționale a Laptelui. Fiecare francez a mâncat 25,9 kg de brânză în 2013. Franța este…
-
Parlamentul European a dat liber statelor membre să decidă asupra posibilităţii cultivării organismelor modificate genetic (OMG), scăpând organismul comunitar de o hotărâre în acest sens. Condiţia este ca statele membre…
-
Miniştrii agriculturii din 21 de state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au semnat luni o declaraţie comună în care cer Comisiei Europene să garanteze alocarea în bugetul…
-
Producţia de porumb din statele Uniunii Europene este estimată să crească la aproape 74 milioane de tone în acest an, peste cantitatea de 64,5 milioane de tone recoltată anul trecut,…
-
Datele obținute de la sateliți identifică existența unei crize a apei în creștere, criză care are potențialul, conform oamenilor de știință, de a afecta grav agricultura și de a declanșa…
-
Producția mondială de ulei de măsline va scădea cu 20% în 2014-2015 din cauza efectelor secetei din Spania și a războiului civil din Siria, ceea ce va împinge în sus…
