Agricultorii ar putea beneficia de prognoze meteorologice ”reale” din partea Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), ca să-și poată planifica activitățile cât mai bine, susține Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor…
M G
-
-
Proiectele din cele mai importante măsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 aproape au epuizat fondurile aferente anului 2015, chiar dacă programul a început oficial abia la jumătatea anului.…
-
Proiectul de lege cu mare impact asupra irigațiilor nu a putut fi adoptat de plenul Parlamentului din cauza lipsei aleșilor puterii și a abținerii celor din PNL. Proiectul viza adoptarea…
-
Beneficiarii de proiecte PNDR pot depune cereri de plată cel mai târziu în luna noiembrie 2015 pentru a putea primi finanțare prin programul 2007-2013, susține AFIR. Cu toate acestea, agenția…
-
Cercetătorii de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală – IBNA Baloteşti au cerut sprijinul ministrului Agriculturii ca să îi ajute în transferul de tehnologie către fermieri.…
-
Fermierii din Mehedinți ar putea avea parte de îngrășăminte gratuite provenite de la stațiile de epurare din județ. Este vorba de nămolurile rezultate în urma epurării apei potabile, nu uzate,…
-
Deputaţii din Comisia pentru agricultură au dat marţi raport favorabil proiectului de lege privind modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare, proiect ce urmează să fie avizat şi de comisiile pentru…
-
Una dintre cele mai mari firme din agricultură din țară a ajuns să aibă activitatea blocată de Ministerul de Finanțe din cauza nerespectării regimului sancțiunilor internaționale. Este vorba de Agro-Chirnogi,…
-
România va primi puțin peste 11 milioane de euro de la Uniunea Europeană ca să acopere din pierderile lăptarilor. ”Prăjitura” comunitară de 500 milioane de euro, din care au mai…
