Achim Irimescu, ministrul desemnat al Agriculturii, a primit votul tuturor membrilor comisiilor reunite ale Parlamentului în urma audierilor, chiar și al fostului ministru Daniel Constantin, co-președinte ALDE, partid care a…
M G
-
-
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, va preda succesorului său o schiţă de buget a ministerului pe care tocmai îl părăsește. Fondurile de care ar avea nevoie ministerul sunt relativ asemănătoare cu…
-
Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură încă nu a început să vireze avansurile la subvenții către fermieri, atrage atenția Federaţia Naţională Pro Agro. Aceste avansuri puteau fi acordate începând…
-
Egiptul, cel mai mare importator mondial de grâu, va cumpăra grâu de pe piaţa internă la preţul mediu de pe piaţa globală începând cu sezonul următor, modificând modul în care…
-
Banii pentru subvenționarea motorinei folosite în agricultură în primele 6 luni ale anului vor ajunge în conturile beneficiarilor cel mai târziu vineri, 6 noiembrie 2015, anunță Agenţia de Plăţi şi…
-
România este în pragul deschiderii unei noi proceduri de infringement din cauza nefuncționării sistemului de ecatisaj la nivel național. Ca să fie evitată această situație, Ministerul Agriculturii se gândește la…
-
Cererile pentru despăgubirile acordate fermierilor afectați de secetă pot fi depuse până la sfârșitul lunii noiembrie 2015, atrage atenția Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). Guvernul a promovat…
-
Piața produselor agricole ecologice cunoaște o creștere accentuată, deși rămâne la niveluri destul de mici față de potențialul României, este concluzia participanților la conferința ”Agricultura biologică în România: un mare…
-
Doar 16% din suprafaţa totală irigabilă în judeţul Tulcea a fost udată anul acesta, organizaţiile utilizatorilor de apă din irigaţii plătind pentru serviciile furnizate de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri…
