Acasă Focus Agricol Fermierii trebuie să respecte condițiile privind intervențiilor accesate în Campania 2026

Fermierii trebuie să respecte condițiile privind intervențiilor accesate în Campania 2026

de A

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează fermierii care au depus cereri de plată în cadrul Campaniei 2026 cu privire la condițiile și termenele care trebuie respectate pentru intervențiile accesate.

Potrivit art. 32 din Ordinul nr. 107/2024 privind implementarea măsurilor şi intervenţiilor compensatorii de mediu şi climă din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi din Planul strategic PAC 2023-2027, începând cu anul 2024, cu modificările și completările ulterioare: “Pentru a asigura o protecție eficace a intereselor financiare ale Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 32 din legislația națională și ale art. 59 din Regulamentul (UE) 2021/2116, APIA este îndreptățită să solicite documente suplimentare în cazurile în care actele prezentate inițial nu oferă un nivel rezonabil de asigurare privind legalitatea și regularitatea plăților”.

În acest context, fermierii pot utiliza aplicația GeoFoto APIA pentru realizarea unor fotografii geoetichetate relevante, prin care să demonstreze îndeplinirea condițiilor specifice pentru intervențiile DR-01 – Agromediu și climă pe pajiști permanente și/sau DR-02 – Agromediu și climă pe terenuri arabile. În acest sens, în aplicația GeoFoto APIA au fost alocate beneficiarilor sarcini specifice care trebuie realizate în termenele stabilite.

APIA reamintește că, în funcție de angajamentele asumate în cadrul intervențiilor de dezvoltare rurală, trebuie respectate termenele și condițiile privind:

  • efectuarea lucrărilor agricole obligatorii pentru intervențiile DR-01 și DR-02;
  • lucrările de cosit și pășunat pentru intervenția DR-01;
  • înființarea și menținerea culturilor pentru intervenția DR-02.

APIA atrage atenția că nerespectarea acestor condiții, precum și a termenelor prevăzute, poate conduce la aplicarea unor sancțiuni, conform OMADR nr. 286/2024 privind aprobarea sistemelor de sancțiuni aferente intervențiilor cu caracter compensatoriu din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, gestionate prin Sistemul integrat de administrare și control, aplicabile cererilor de plată depuse începând cu anul 2024, cu modificările și completările ulterioare.

În Anexă sunt prezentate, pentru fiecare intervenție în parte, perioadele stabilite prin legislația națională în vigoare.

APIA le recomandă fermierilor să verifice periodic aplicația GeoFoto APIA și să răspundă în cel mai scurt timp solicitărilor de clarificare, pentru a evita întârzierile sau penalizările la plată.

INTERVENȚIA DR-01 – Agro-mediu și climă pe pajiști permanente

Pachetul 1 – pajiști cu înaltă valoare naturală (HNV)

  • Cositul este permis până la data 15.10.2026 și se realizează în funcție de altitudine în perioadele: 06.2026 – 15.10.2026  pentru UAT < 600 m; 01.07.2026-15.10.2026   pentru UAT > = 600 m

Pachetul 3.1 – pajiști importante pentru Crex crex

  • Cositul este permis începând cu data 01.08.2026 până la data 15.10.2026

Pachetul 6 – pajiști importante pentru fluturi (Maculinea sp.)

  • Cositul este permis începând cu data 26.08.2026 până la data 15.10.2026
  • Pășunatul este permis începând cu 26.08.2026 până la data 15.10.2026

Pachetul 9.2 – pajişti permanente importante ca zone de hrănire pentru acvila tipătoare mica (Aquila pomarina)

  • Cositul va fi efectuat începând cu 01.07.2026 până la data 15.10.2026

INTERVENȚIA DR-02 – Agromediu și climă pe terenuri arabile (pachete)

Pachetul 4 – Culturi verzi

  • Semănare cultură verde începând cu data de 01.08.2026 în funcție de altitudine: până la data 30.09.2026 în UAT uri > = 600 m; până la data 15.10.2026 în UAT uri < 600 m
  • Menținerea culturii verzi  în perioada 01.12.2026 – 28.02.2027
  • Încorporare în sol cultură verde  în perioada 01.03.2027-31.03.2027

Pachetul 7 – terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis)

  • Semănare cultură de toamnă începând cu data 15.09.2026 până la data 14.10.2026
  • Interzicere lucrări agricole, pășunat și folosirea metodelor de alungare începând cu data 15.11.2026 până la data 28.02.2027

Pachetul 9.1 terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru acvila tipătoare mică (Aquila pomarina)

  • Minim 10% din suprafața angajată va rămâne nerecoltată în perioada 01.02.2027  – 28.02.2027

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.