Acasă Stiri InterneDezvoltare rurala Bani de la Bruxelles pentru pomii înghețați în primăvara 2025

Bani de la Bruxelles pentru pomii înghețați în primăvara 2025

de L M

Producătorii de fructe care au fost aectați de înghețul din lunile aprilie și mai 2025 vor primi despăgubiri din fonduri comunitare. Este vorba de 11,5 milioane de euro pentru cei a căror producție a fost afectată mai mult de 30%, dar trebuie să dețină și acte care doveditoare. În total, un producător ar putea primi până la 2.000 de euro/ha, în funcție de gravitatea pagubei produse de îngheț.

Comisia Europeană a decis, în octombrie 2025, să acorde un sprijin financiar de urgenţă pentru sectoarele agricole afectate de fenomene climatice nefavorabile din Bulgaria, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România. În baza acestei decizii, statul român a elaborat un proiect de HG prin care se acordă un sprijin financiar de urgență pe baza unei scheme de susținere, care vizează compensarea sub formă de grant a producătorilor agricoli din sectorul pomicol, pentru suprafețele cu plantații pomicole pe rod, unde recoltele au fost afectate semnificativ de manifestarea fenomenului climatic nefavorabil îngheț târziu de primăvară, din perioada aprilie 2025 – mai 2025. Proiectul a fost elaborat de Ministerul Agriculturii, care l-a pus în dezbatere publică.

Schema va beneficia de un suport financiar de 11,5 milioane de euro, adică 58,538 milioane de lei. „În situația în care sumele necesare depășesc plafoanele bugetare aprobate cu această destinație, valoarea ajutorului se reduce proporțional pentru toți beneficiarii schemei”, se arată în proiectul de HG. Banii vor ajunge în conturile fermierilor până pe 30 aprilie 2026.

Proiectul de act normativ stabilește ca schema de sprijin să țină seama de gradul de afectare, care nu poate fi mai mic de 30% pentru a primi bani. Mai există condiția ca beneficiarii schemei să dețină documente care certifică afectarea suprafețelor cu plantații pomicole pe rod de înghețul târziu de primăvară manifestat în perioada aprilie 2025 – mai 2025. În plus, beneficiarii trebuie să fie înregistrați la APIA cu cererea de plată pe suprafață, 2025.

„Sprijinul financiar de urgență sub forma de grant este în cuantum maximum de 10.180,6 lei/ha și reprezintă echivalentul sumei de 2.000 euro/ha, care se acordă pentru suprafețele cu plantații pomicole pe rod afectate de înghețul târziu de primăvară manifestat în perioada aprilie – mai 2025, pentru suprafața cu grad de afectare de minimum 30% inclusiv și maximum 100% inclusiv”, se arată în proiect. Mai exact, pentru afectarea 100% a producției, se va aloca sprijinul maxim, de 10.180,6 lei/ha, valoarea urmând să scadă odată cu scăderea gradului de afectare.

Proiectul de HG are și o listă cu speciile de pomi fructiferi care vor benefia de schemă.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.