Acasă Focus Agricol Importatorul de utilaje agricole Mewi Import Export Agrar Industrietechnik preia Agritehnica Service

Importatorul de utilaje agricole Mewi Import Export Agrar Industrietechnik preia Agritehnica Service

de A

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Mewi Import Export Agrar Industrietechnik SRL intenționează să preia Agritehnica Service SRL.

Mewi Import Export Agrar Industrietechnik SRL importă și distribuie utilaje și echipamente agricole în România. De asemenea, compania comercializează cu amănuntul utilaje (tractoare, combine, implementuri), piese de schimb și activează pe piața de prestarea de servicii after-sales (service, mentenanță, intervenții în garanție), precum și închiriere de utilaje.

Agritehnica Service SRL este un furnizor independent autorizat al mai multor mărci care se regăsesc și în portofoliul Mewi Import Export Agrar Industrietechnik S.R.L., activ în special în zona Est/Moldova. Compania comercializează cu amănuntul utilaje, piese de schimb și prestează servicii after-sales pentru clienți finali.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal.

Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.