Acasă Focus Agricol România curată. Un singur caz de legume cu pestidice peste limită într-un an

România curată. Un singur caz de legume cu pestidice peste limită într-un an

de M G

În tot anul 2019, autoritățile au identificat un singur caz de depășire a concentrației de pesticide la legume; de fapt este vorba de roșii. Și tot anul trecut, Ministerul Agriculturii a avut grijă să anunțe, perodic, că verificările făcute la roșiile din Programul Tomata sunt curate. În aceste condiții, este curios faptul că cea mai importantă modificare anunțată la acest program vizează tocmai urmărirea cu cât mai mare atenție a tratamentelor fitosanitare aplicate de fermieri roșiilor puse pe piață.

Conform ultimului Raport privind Planul Național de Monitorizare a Reziduurilor de Pesticide din Fructe, Legume și Cereale, în anul 2019, la Laboratorul pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale din București s-au analizat 419 probe de tomate (412 probe tomate din cadrul Programului guvernamental de sprijin pentru tomate în spații protejate), din care în 227 probe (54%) nu au fost găsite reziduuri de pesticide, în 192 probe (46%) valorile reziduurilor au fost mai mici decât limitele maxime admise stabilite prin Regulamentul (CE) nr.396 din 2005 și nu au prezentat nici un risc pentru sănătatea consumatorilor, iar într-o singură probă de tomate s-au identificat reziduuri cu valori mai mari decât limitele maxime admise, aceste tomate fiind retrase de la comercializare și luându-se toate măsurile prevăzute de legislație, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Cât privește verificările făcute de Laboratorul Regional pentru Controlul Reziduurilor de Pesticide în Plante și Produse Vegetale Mureș, în anul 2019, au fost analizate 256 probe de tomate, din care în 175 probe (68,36%) nu au fost găsite reziduuri de pesticide, iar în 81 probe (31,64%) valorile reziduurilor au fost mai mici decât limitele maxime admise stabilite prin Regulamentul (CE) nr.396 din 2005 și nu au prezentat nici un risc pentru sănătatea consumatorilor.

 

„În anul 2020, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va continua programul de susținere a tomatelor în spații protejate și, pentru a crește și mai mult încrederea consumatorului în produsele provenite de la producătorii autohtoni, a fost introdusă obligativitatea depunerii de către beneficiari la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București, a copiei Registrului de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor, completat la zi și verificat de Oficiul Fitosanitar Județean din cadrul Autorității Naționale Fitosanitare”, precizează comunicatul.

De aceea, Autoritatea Națională Fitosanitară se va implica prin acțiuni de instruire cu privire la respectarea modului de utilizare a produselor de protecție a plantelor în tratamentele fitosanitare, va verifica registrele de evidență a tratamentelor cu produse de protecție a plantelor și va monitoriza în continuare reziduurile de pesticide din legume, fructe și cereale.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.