Acasă Focus Agricol TVA invers la mâncare

TVA invers la mâncare

de M G

Taxarea inversă la cereale şi plante tehnice se pare că produce efecte, evaziunea fiscală fiind redusă simţitor, sunt de părere producătorii agricoli. De aceea, autorităţile intenţionează să aplice acelaşi tratament şi comerţului cu carne, legume şi fructe, dar numai după ce Comisia Europeană îşi va da avizul, având în vedere că această măsură este o excepţie de la regulile comunitare în materie de TVA.

Taxarea inversă îşi face efectul destul de bine. În Portul Constanţa este linişte mormântală”, a declarat Aurel popescu, preşedintele asociaţiei patronale din morărit şi panificaţie Rompan, la seminarul Mediafax Talks about Agriculture. El a precizat că „dacă se mergea cu această taxare inversă până la raft,era excelent”.

Totuşi, măsura are şi implicaţii posibil negative pentru firme. Pentru a cultiva terenurile, firmele trebuie să facă investiţii, de la achiziţia de semniţe şi până la motorină. Toate aceste produse sunt purtătoare de TVA. În mod curent, TVA plătit se compensează cu cel încasat. Numai că, în cazul taxării inverse, producătorii agricoli nu au cum compensa TVA pentru că facturile pentru cerealele vândute nu mai cuprind şi această taxă. În aceste condiţii, TVA-ul plătit la achiziţia inputurilor trebuie recuperat de la stat. Aici intervine marea problemă. Când este vorba de returnare de TVA, statul devine foarte reticent, astfel că firmele care au de primit TVA de la stat aşteaptă foarte mult timp.

Dacă TVA-ul nu se returnează la timp, firmele intră în faliment”, a precizat Aurel Popescu. Ministrul Agriculturii Valeriu Tabără a declarat că a solicitat Ministerului Finanţelor Publice să urgenteze returnarea TVA în cazul comerţului cu cereale.

Carnea ca cerealele

România a solicitat Uniunii Europene aprobarea introducerii taxării inverse şi la carne, alături de legume şi fructe, a declarat Valeriu Tabără. “Am notificat Uniunea Europeană pentru taxarea inversă la legume şi fructe şi există şanse să obţinem aceeaşi procedură, ca şi la cereale şi plante tehnice, inclusiv pentru carne”, a spus Tabără.

Guvernul a decis să aplice taxarea inversă la cereale şi plante tehnice, începând cu 1 iunie 2011 şi pentru circa doi ani, premierul Emil Boc susţinând că această măsură, pentru care au fost obţinute toate avizele UE, reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de combatere a evaziunii fiscale.

Potrivit Ministerului Finanţelor, taxarea inversă la cereale şi plante tehnice va genera venituri bugetare suplimentare de 240 milioane lei în acest an şi 410 milioane lei anul viitor.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.