Plata avansului la subvențiile agricole aferente anului 2017 a început în noaptea de duminică spre luni, chiar din primul minut al zilei de 16 octombrie, data de la care se pot deconta aceste ajutoare. Bineînțeles, momentul a fost marcat de prezența ministrului Agriculturii, Petre Daea, în birourile Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Ziua a fost un succes, aproape 25.000 de fermieri urmând să primească banii în cont.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale informează că, astăzi, 16.10.2017, ora 00:01, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat Campania de plăți în avans pentru fermierii care au depus cereri unice de plată în anul 2017, se arată într-un comunicat de presă al Agenției. De avansul la subvenție vor beneficia 24.464 fermieri, pentru care a fost autorizată suma totală de 42,1 milioane de euro: 28,59 milioane euro se plătesc din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferența de 13,51 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la bugetul național.
„Menționăm că, în conformitate cu prevederile Deciziei nr. 6801 de punere în aplicare a Comisiei din 11.10.2017 de autorizare a Irlandei, Greciei, Croației, României și Regatului Unit să aplice derogări, în ceea ce privește anul de cerere 2017, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului în ceea ce privește nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, între 16 octombrie și 30 noiembrie se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăţilor directe, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1307/2013 al Parlamentului European si al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul măsurilor de sprijin pe suprafață și legate de animale, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European si al Consiliului”, precizează comunicatul.
Plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de BCE la data de 29.09.2017, pentru plăţile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă); 4,5390 lei pentru un euro, stabilit de BCE 30.12.2016, pentru plăţile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).
