Acasă Focus Agricol Terenuri la întreg

Terenuri la întreg

de M G

Fermele mici ar putea fi vândute doar întregi, şi nu pe bucăţi, dacă Ministerul Agriculturii va reuşi să modifice legislaţia privind piaţa funciară, aşa cum şi-a propus pentru următoarea perioadă. „Cred că se impune o completare a Legii pieţei funciare, astfel încât să nu se mai poată vinde fermele mici decât întregi, tocmai pentru a nu mai împărţi suprafeţele”, a declarat, pe 15 martie 2011, într-o conferinţă de presă, ministrul Agriculturii Valeriu Tabără, precizează Mediafax. El vrea ca, în viitor, arendaşii să aibă drept de preempţiune la vânzarea terenurilor pe care le exploatează.

Ministrul a vorbit şi despre penalizarea proprietarilor care nu îşi îngrijesc terenurile agricole. „Eu nu exclud faptul ca la evaluarea suprafeţelor neîngrijite să găsim foarte multe terenuri fără stăpân”, a mai spus ministrul.

Până acum, legiuitorul a încercat să păstreze dreptul proprietarului de a dispune cum vrea de teren, în aşa fel încât suprafeţele să nu se fărâmiţeze şi mai mult. După aplicarea Legii nr. 18/1991 a fondului funciar, media de proprietate nu ajungea la 1,5 ha; cu greu a ajuns, acum, puţin peste 2,5 ha pentru fiecare proprietar. În aceste condiţii, legile funciare au impus ca, în cazul în care vrea să-şi vândă terenul, prorpietarul să anunţe la primărie intenţia sa, iar vecinii terenului în cauză să-şi exprime interesul pentru cumpărare sau nu. Fără această înştiinţare, vânzarea era declarată nulă. Prin asigurarea dreptului de preemţiune, statul a vrut să permită coagularea terenurilor, dar numai în măsura în care vecinul cumpărător ar fi plătit cel mai bun preţ anunţat.

Rămâne de văzut ce înţelege ministrul Tabără prin ferme mici şi modul în care va rezolva limitarea dreptului proprietarului de a-şi vinde bunul, adică terenul.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.