România va relua exportul de ovine şi bovine către Israel, după aproape un an, când el a fost interzis din cauza neregulilor înregistrate la partea română. Piața Israelului este foarte importantă pentru fermierii români, pentru că prezintă riscuri minime de neplată, iar cantitățile exportate sunt importante.
„ANSVSA a fost informată oficial astăzi (marţi, 28 martie a.c.) de autorităţile israeliene despre ridicarea restricţiilor pentru exportul de ovine şi bovine din ţara noastră. Această decizie este urmarea măsurilor ferme întreprinse rapid de ANSVSA pentru a redeschide exportul şi a minimiza efectele economice negative generate de impunerea restricţiilor”, se arată într-un comunicat de presă al Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Exporturile în Israel au fost suspendate din data de 3 martie, dar cu o zi în urmă, în momentul în care ANSVSA a fost înştiinţată de decizia Israelului, preşedintele ANSVSA a convocat un grup de specialişti cu care a stabilit un plan de măsuri pentru remedierea rapidă a neconformităţilor semnalate de autorităţile israeliene, dar care să ofere şi garanţia respectării şi menţinerii cerinţelor şi standardelor solicitate de importatori. „Acest plan de măsuri a fost prezentat părţii israeliene de către preşedintele instituţiei, Geronimo Brănescu, care, alături de o delegaţie de specialişti, s-a deplasat în Israel pentru a informa despre acţiunile care au fost demarate, în regim de urgenţă, pentru a debloca, în cel mai scurt timp, exportul de ovine şi bovine din România. Demararea şi implementarea tuturor acestor măsuri a fost supervizată şi verificată personal de către preşedintele Autorităţii (…), fiind pentru prima oară când un preşedinte al Autorităţii se implică, la acest nivel, pentru rezolvarea unei astfel de situaţii”, se mai menţionează în comunicat.
Potrivit datelor ANSVSA, România a exportat anul trecut în Israel 57.474 capete bovine şi 175.677 capete ovine, această ţară fiind alături de Iordania în topul exporturilor de animale vii, informează Agerpres.
Exportul de ovine și bovine vii către Israel a fost interzis de către această țară pentru că România nu a respectat condițiile impuse. Mai exact, Israel importă numai berbecuți, dar România a trimis și mieluțe, mai mici și cu carne de calitate inferioară, și miei necastrați, lucru interzis de țara parteneră, din motive de protejare a raselor. În plus, s-au mai găsit și animale provenite din Ungaria, cărora li s-au schimbat crotaliile, pentru „naturalizare”, totul cu sprijinul unor medici veterinari.
Interesant este faptul că exportul se face prin portul Constanța, unde, la vremea când autoritățile din Israel au atenționat și, în cele din urmă a dispus interzicerea importurilor, director al Direcției Saniatre Veterinare era chiar Geronimo Brănescu.
