Acasă Stiri internationaleEuropa Graniţe deschise la cereale

Graniţe deschise la cereale

de M G

Preţul record al cerealelor a determinat Comisia Europeană să deschidă frontierele pentru importul de grâu şi alte cereale. Măsura intră în vigoare în săptămâna 21-25 februarie, după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Euopene, şi va fi valabilă până la 30 iunie 2011, când este aşteptată noua recoltă de cereale din acest an agricol.

Dacian Cioloş, comisarul pentru Agricultură, susţine că „această propunere va reduce tensiunile de pe piaţa europeană de cereale. În timp ce preţurile rămân ridicate pe pieţele mondiale şi UE, avem obligaţia de a face ceea ce putem pentru a ajuta la uşurarea situaţiei până la sfârşitul anului de comercializare”, a declarat oficialul european, se arată într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Perspectivele pentru cereale pe pieţele mondiale în anul agricol 2010-2011 arată că preţurile vor rămâne ridicate, pentru că s-au luat în calcul stocurile de cereale, cu 62 milioane de tone mai reduse decât la sfârşitul ultimului an de comercializare.

De aceea, Comisia Europeană a propus ca taxele de import la anumite cereale importate în UE să fie suspendate, până la sfârşitul lunii iunie 2011, cu scopul de a reduce presiunea de pe piaţa comunitară, în special pentru hrana animalelor. Astfel, se aşteaptă ca măsura să ducă la menţinerea unui echilibru pe piaţa UE. Suspendarea se referă la contingentele tarifare existente pentru grâu moale de joasă şi medie calitate şi pentru orz furajer; la aceste produse, la care tarifele preferenţiale sunt de 12 euro/tonă şi, respectiv, 16 euro/tonă, taxele vamale vor fi reduse la zero, pentru volumele permise în cadrul contingentului.

Taxe actuale

La ora actuală, UE aplică taxe vamale la importul de cereale potrivit normelor OMC. Valorile acestora sunt diferite, în funcţie de calitate. Taxa este stabilită pe baza diferenţei dintre preţul efectiv de intervenţie a UE pentru cereale, înmulţit cu 1,55 şi cu valoarea unui preţ reprezentativ CIF de import pentru cereale la Rotterdam, precizează comunicatul CE. Taxa rezultată a fost stabilită la zero pentru grâul dur şi pentru grâul moale de înaltă calitate; taxa este valabilă de la începutul anului curent de comercializare, 2010-2011. Au fost reduse la zero taxele vamale pentru importul de porumb, începând cu 17 august 2010, şi pentru sorg şi secară, începând cu 19 octombrie 2010.

Pentru alte cereale, UE a stabilit o serie de contingente tarifare, adică o cotă de import la un tarif mult mai mic decât taxa standard. Pentru grâul moale de joasă şi medie calitate, contingentul tarifar anual este de 2,989 milioane de tone, la o taxa de import de 12 euro/tonă. Pentru orzul furajer există un contingent tarifar anual de 306.215 tone, cu o taxă de 16 euro/tonă. Mai există contingente tarifare anuale pentru orzul de bere – 8 euro/tonă şi pentru 242.074 tone de porumb, scutit de taxe vamale.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.