Legea privind camerele agricole a intrat în vigoare, urmând ca în 3 luni să devină şi operativă. O astfel de lege este aşteptată de mai mulţi ani, fiind considerată cea mai bună formă de a implica agricultorii şi silvicultorii în luarea deciziilor în aceste domenii. Legea s-a născut greu, cu multe convulsii şi o trimitere spre reanalizare din partea Preşedinţiei, pentru că actul normativ votat de Parlament era prost întocmit. Nici acum nu are cea mai fericită formă, dar este un punct de plecare.
Iniţiatorii proiectului de lege au luat în calcul efecte de-a dreptul excepţionale prin aplicarea actului normativ, fapt ce ridică semne de întrebare asupra timpului până la adoptarea legii sau asupra veridicităţii rezultatelor preconizate. În nota de fundamentare, iniţiatorii anunţă că, prin aplicarea legii, România va deveni exportatoare de produse agricole, iar contribuţia la creşterea PIB-ului va fi de peste 27%, cu implicaţii în balanţa de plăţi externe. Vor apărea peste 30.000 de ferme moderne, comerciale, la care se adaugă numeroase firme care vor presta servicii în agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală.
ONG impus
Legea 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală stabileşte modul de înfiinţare, organizare şi funcţionare a acestora, de la nivel zonal, judeţean, regional şi a Camerei Agricole Naţionale. Potrivit acestei legi, camerele agricole sunt instituţii de utilitate publică, nonprofit, cu personalitate juridică, la fel ca orice organizaţie neguvermanetală. Rolul lor este de a reprezenta, promova şi ocroti interesele agriculturii, zootehniei şi silviculturii, cu toate ramurile lor, precum şi de a contribui prin toate mijloacele la sporirea producţiei tuturor ramurilor agricole, zootehnice şi silvice, precizează actul normativ.
Interesant este faptul că aceste camere agricole devin principalul partener de dialog al autorităţilor statului. Până acum, ca o organizaţie neguvernamentală, de la sindicate la asociaţii patronale, să devină partener de dialog social trebuia să capete acest statut în justiţie, pe baza reprezentativităţii. Acum, acest lucru nu mai este impus, iar reprezentativitatea este stabilită prin lege.
Pe de altă parte, este pus sub semnul întrebării libertatea de asociere a agricultorilor, mai ales că aceste camere agricole funcţionează, în principal, pe baza fondurilor obţinute din plata cotizaţiilor. Totuşi, trebuie luată în calcul şi reticenţa ţăranilor la asociere, astfel că s-a ajuns la formula de reprezentare prin efectul legii.
O ţară de ţărani
Rămâne de văzut modul în care vor fi stabiliţi membrii colegiilor camerelor agricole. Legea impune sistemul electiv pentru desemnarea acestora. Numai că o persoană poate candida cu condiţia depunerii unei liste de susţinători de minimum 50 de alegători înscrişi în listele electorale. “Un elector poate semna pentru un singur candidat”, precizează legea. Iar colegiul camerei agricole zonale, cea mai mică formă de organizare, este format din 9 reprezentanţi şi 5 membri supleanţi aleşi prin vot secret, într-un singur tur. De unde se trage concluzia că este nevoie de minimum 700 de agricultori sau silvicultori care să fie membri ai acelei camere agricole.
Restructurare bugetară la privat
De fapt, camerele agricole au menirea de a prelua activitatea specialiştilor din cadrul structurile teritoriale ale Ministerului Agriculturii, care se ocupau cu consultanţa agricolă. De aceea, structurile judeţene ale camerelor agricole au ca responsabilitatea angajarea şi distribuirea în teritoriu a acestor specialişti. Pentru plata lor, fondurile vor veni tot de la Ministerul Agriculturii, dar, cel mai probabil, numărul specialiştilor va scădea, fiind o formă de restructure bugetară.
Primele alegeri vor avea loc în termen de 120 de zile de intrarea în vigoare a legii, adică 7 ianuarie 2011, şi vor fi susţinute financiar de către stat.