Acasă Focus Agricol Subvențiile în zootehnie mai așteaptă

Subvențiile în zootehnie mai așteaptă

de M G

Achim-IrimescuMinisterul Agriculturii va reverifica în această săptămână datele înregistrate pentru a putea acorda sprijinul cuplat în zootehnie şi în vegetal deoarece, în situaţia actuală, există riscul să se piardă sume importante de bani, a declarat ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

„Sper ca în această săptămână să clarificăm situaţia şi să avem o decizie referitoare la sumele ce vor fi acordate în vegetal şi pe cap de animal. Şi fermierii cer o reverificare a datelor pentru a putea acorda sprijinul cuplat în zootehnie şi în vegetal. În situaţia actuală, la datele pe care le avem, există riscul să se piardă sume importante de bani”, a spus Irimescu, informează Agerpres. De altfel, Agenția de Păți și Intervenție în Agricultură (APIA) a precizat, pentru Focus Agricol, că potrivit reglemntărilor europene, aceste subvenții se plătesc în perioada 1 decembrie-30 iunie anul următor, ceea ce presupune că încă mai există timp pentru plata banilor. În plus, Regulamentul european 1306/2013 impune ca plata subvențiilor să se facă numai după verificarea condițiilor de eligibilitate.

Termenul iniţial anunţat de ministrul Agriculturii pentru începerea plăţilor în zootehnie a fost 25 mai 2016. La sfârșitul săptămânii trecute, Guvernul a aprobat fondurile necesare pentru efectuarea de plăţi pentru ajutoare în agricultură în valoare de peste 300 milioane de euro, destinate sectorului zootehnic.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.