Acasă Focus Agricol Şef nou la Berarii României

Şef nou la Berarii României

de A

bereIgor Tikhonov, preşedintele Ursus Breweries, a fost ales preşedinte al Asociaţiei Berarii României, care preia această funcţie de la Lucian Ghinea, preşedinte al Bergenbier SA, care a reprezentat asociaţia în aceeaşi calitate pe parcursul anului trecut.

Igor Tikhonov este în prezent preşedinte al Ursus Breweries, subsidiara locală a SABMiller. El s-a alăturat SABMiller în 2001, iar de atunci a ocupat mai multe funcţii manageriale, în departamentele comercial şi de strategie, şi a deţinut funcţii de conducere în cadrul unor pieţe cum sunt: Rusia, Ucraina şi Slovacia, în ultimii doi ani aflându-se la conducerea operaţiunilor din România.

“Anul 2016 aduce un context diferit pentru piaţa berii, în care trendul pozitiv înregistrat anul trecut sper să poată fi susţinut mai departe. Având suportul tuturor partenerilor din asociaţie, îmi propun să continui proiectele iniţiate de predecesorii mei şi să lansez altele noi, menite să dezvolte mai departe cultura berii în România”, a declarat Igor Tikhonov, într-un comunicat.

Acesta menţionează că berea trebuie să rămână un element cheie în generarea de creştere economică.

În sectorul berii, producţia locală reprezintă peste 97%, iar ingredientele naturale provenite din resurse locale au o pondere de 70%. Potrivit datelor asociaţiei, pe lanţul de producţie, evaziunea fiscală este zero.

„2015 s-a dovedit a fi încă un an cu multe provocări pentru pentru sectorul berii, în care asociaţia a jucat un rol major în iniţierea unor demersuri reprezentative pentru întreaga industrie a berii”, a declarat Constantin Bratu, general manager al Asociaţiei Berarii României.

Acesta speră ca noul context fiscal să asigure o evoluţie pozitivă pieţei berii în 2016.

Asociaţia Berarii României are o istorie de peste un deceniu. Din asociaţie fac parte importanţi producători de bere din România: Bergenbier SA, Heineken Romania, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries şi Martens, alături de microberăria Clinica de Bere. Împreună, cei şase producători furnizează peste 80% din cantitatea de bere consumată în România. Din asociaţie fac parte şi reprezentanţi ai producătorilor de materii prime: Soufflet Malt Romania şi Asociaţia Producătorilor de Hamei.

Cele şase companii membre ale asociaţiei asigură aproximativ 4.000 de locuri de muncă în cadrul celor douăsprezece fabrici de bere, dintre care două microberării. Unităţile de producţie ale membrilor asociaţiei sunt situate în Ploieşti, Constanţa, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureş, Pan­telimon, Timişoara, Buzău, Braşov şi Galaţi, iar cele două microberării sunt situate în Cluj-Napoca şi Timişoara.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.