România are, în cele din urmă, Program Naţional de Dezvoltare Rurală pentru exerciţiul financiar comunitar 2014-2020. Comisia Europeană a aprobat 24 programe de dezvoltare rurală (PDR-uri) suplimentare, printre care şi cel ar României. De remarcat, această aprobare a venit exact în ziua în care Parlamentul discuta moţiunea simplă pe agricultură depusă de Opoziţie.
Comisia Europeană estimează că cele 24 de programe adoptate, marţi, 26 mai 2015, vor crea peste 40.000 de locuri de muncă în zonele rurale şi aproximativ 700.000 de locuri de formare pentru a încuraja inovarea, transferul de cunoştinţe, practicile agricole mai durabile şi întreprinderi mai puternice în mediul rural, se arată într-un comunicat de presă al CE. Potrivit documentului, cele 24 de PDR-uri beneficiază de o finanţare în valoare de 27 miliarde de euro din bugetul UE, la care se adaugă cofinanţarea din alte fonduri publice la nivel naţional, regional sau din alte fonduri private.
Printre acţiunile prioritare ale programelor naţionale şi regionale adoptate se numără modernizarea exploataţiilor agricole, sprijinul acordat tinerilor agricultori, gestionarea durabilă a terenurilor şi îmbunătăţirea infrastructurilor de bandă largă. Statele membre pentru care s-au aprobat programele sunt Bulgaria, Croaţia, Cehia, Germania, Irlanda, Italia, România, Spania, Suedia şi Regatul Unit.
Venind în întâmpinarea deciziilor adoptate astăzi, Comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Phil Hogan, a declarat: „Unul dintre cele mai importante puncte forte ale conceptului nostru de dezvoltare rurală constă în faptul că avem priorităţi principale, însă este la latitudinea fiecărui stat membru sau a fiecărei regiuni să elaboreze un program adaptat provocărilor şi oportunităţilor sale.
“Programele adoptate oferă finanţare pentru o serie de proiecte dinamice, care variază de la proiecte de modernizare pentru agricultură şi de încurajare a reînnoirii generaţiilor în Croaţia şi România, până la extinderea conexiunilor în bandă largă în zonele cu o densitate scăzută a populaţiei din Emilia Romagna şi la sprijinul pentru agricultura ecologică în Suedia sau consolidarea gestionării ecologice a terenurilor la 1 milion de hectare de teren agricol din Irlanda”, a declarat comisarul pentru agricultură și dezvoltare rurală Phil Hogan.
În UE
Sprijinul pentru dezvoltare rurală este aşa-numitul al doilea pilon al politicii agricole comune, care furnizează statelor membre un pachet de finanţare UE gestionat la nivel naţional sau regional în cadrul programelor multianuale cofinanţate, precizează comunicatul. În total, sunt prevăzute 118 programe în toate cele 28 de state membre, cu sprijin în valoare de 99,6 de miliarde EUR din fonduri UE în perioada 2014-2020 prin intermediul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), aceste măsuri fiind cofinanţate de finanţări naţionale, regionale şi private suplimentare.
Cele 24 de programele adoptate cresc numărul PDR-urilor aprobate până la 51, ceea ce înseamnă că, valoarea totală a acestora ridicându-se la peste 62 miliarde de euro, adică 62,4% din buget.
