Acasă Analize Investitorii români “la sfat” cu FMI

Investitorii români “la sfat” cu FMI

de M G

Delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Consiliului Investitorilor Români (CIR), fiind abordate subiecte legate de impozitare şi liberalizarea preţului la gazele naturale.

“Am discutat despre problema TVA, problema CAS, despre domeniul agricol, domeniul industrial, energie şi gaze. Sunt lucruri pe care dânşii (reprezentanţii FMI – n.r.) le cunosc relativ puţin. Un aspect este prezentat de mass-media şi de către guvernanţi şi se pare că alta ştiu reprezentanţii celor trei instituţii financiare internaţionale. De un an şi jumătate nu s-a luat nicio măsură stimulativă pentru mediul economic. Guvernul ar trebui să se bazeze şi pe investiţiile româneşti”, a declarat Ioan Niculae, preşedintele Consiliului Investitorilor Români, transmite Agerpres.

În ceea ce priveşte liberalizarea preţului la gazele naturale, preşedintele CIR a precizat că investitorii au cerut o amânare a calendarului pentru companii şi o reanalizare a cuantumului de preţuri, pentru a exista un timp rezonabil ca industria şi toţi consumatorii de gaze şi energie electrică să poată să-şi adapteze producţiile la noile cerinţe.

“Nu doar am vorbit despre asta, dar am lăsat şi documente pentru fiecare domeniu de activitate discutat. Colegii mei au prezentat punctele lor de vedere, începând de la domeniul fiscal, industrial, domeniul agricol, domeniul investiţiilor legate de fondurile europene, unde avem foarte multe nemulţumiri. Am depus materiale scrise. Le-am explicat consecinţele pentru anul trecut ale acestui calendar atât de brutal de creştere a preţului gazelor şi la energie electrică”, a arătat Niculae.

Calendarul de liberalizare a pieţei gazelor naturale prevede o majorare de 10% a preţului pentru consumatorii casnici pe parcursul acestui an şi o creştere de 18% pentru industrie, însă scumpirile efective vor ţine cont de realităţile pieţei de la începutul fiecărui trimestru din 2014.

Calendarul de liberalizare a fost agreat în 2012 de către Guvernul României, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană şi prevede liberalizarea totală a pieţei pentru consumatorii casnici până la 31 decembrie 2018. Pentru industrie, calendarul prevede liberalizarea completă până la 31 decembrie 2014, însă, potrivit Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, există posibilitatea prelungirii termenului cu un an, dacă, în 2014, se constată că diferenţa dintre preţul gazelor de producţie internă şi cel de import este prea mare.

Preţul gazelor de producţie internă este acum în jur de 200 de dolari mia de metri cubi, în timp ce gazele de import costă aproximativ 360 dolari/1.000 mc.

Taxă “himerică”

Statul nu a fost ajutat de “himerica” taxă de 60% aplicată, din 2013, producătorilor de gaze, care s-a dovedit, de fapt, un “fiasco”, a apreciat preşedintele Consiliului Investitorilor Români.

“În final, nici statul român nu a fost ajutat. În ceea ce priveşte acea taxare himerică cu 60% a producătorilor de gaze, ea s-a dovedit, de fapt, un fiasco, în sensul că ei au încasat mai puţin decât încasau într-un an normal, cum a fost anul anterior, 2012. În acelaşi timp a fost o scădere dramatică a vânzărilor de gaze. De la 17,5 miliarde de metri cubi de gaze, cât consuma România în 2008 – 2009, am ajuns la aproape 12 miliarde de metri cubi, în 2013 (n.r. – aproximativ egală cu capacitatea de producţie a României), ceea ce generează închiderea unor capacităţi de producţie, desfiinţarea unor locuri de muncă şi dispariţia unor surse importante de venit la bugetul de stat”, a spus Ioan Niculae.

Acesta a precizat că investitorii au cerut o analiză amănunţită a calendarului de liberalizare a preţului gazelor naturale, care “nu mai are nimic cu actuala realitate”.

“Acea anexă la Hotărârea de Guvern, de creştere a preţurilor, a fost făcută pe un studiu care s-a făcut în 2009. În 2009, era cu totul alta piaţa energiei şi gazelor la nivel mondial. Astăzi, preţul la gaze a scăzut în toată lumea, inclusiv în Europa. Noi lucrăm pe un calendar din 2009, în care se previziona un preţ de 500 de dolari la gazele din Federaţia Rusă. Noi suntem în 2014, iar astăzi preţul gazelor din Federaţia Rusă se apropie de 300 de dolari. Am cerut să se reanalizeze cuantumul acestor creşteri de preţ propuse”, a explicat Ioan Niculae.

Taxa asupra veniturilor suplimentare rezultate din vânzarea gazelor naturale este plătită de operatorii economici care desfăşoară cumulativ activităţi de extracţie şi comercializare a gazelor naturaleşi  se aplică din februarie 2013 până în decembrie 2014.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.