Acasă Focus Agricol Constantin: Industria cărnii, o piață de 1,7 miliarde euro

Constantin: Industria cărnii, o piață de 1,7 miliarde euro

de M G

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, a afirmat că industria cărnii reprezintă o piață extrem de importantă pentru România, cu o valoare estimată de 1,7 miliarde de euro, dar care înregistrează o evaziune în jurul procentului de 40%.

„Industria cărnii reprezintă o piață extrem de importantă pentru România, având o valoare estimată de 1,7 miliarde de euro, dar care înregistrează și o evaziune în jurul procentului de 40%, deci sume importante pe care bugetul de stat, din păcate, nu poate să le colecteze. Obiectivul principal pentru dumneavoastră este eliminarea concurenței neloiale din piață și rezolvarea situației în care ne aflăm și care trenează de foarte mulți ani. Trebuie să găsim soluții pentru a avea un mediu concurențial corect și a salva societățile din acest domeniu”, a spus Constantin.

Acesta a precizat că, în prezent, România importă 60-70% din materia primă pentru această piață, deși este o țară cu tradiție în creșterea animalelor, notează Agerpres.

„România a fost și este o țară a crescătorilor de animale, dar pe anumite specii efectivele au scăzut în ultimii 20 de ani, chiar dacă subvențiile europene au micșorat această scădere accentuată înregistrată la aproape toate speciile, cu mici excepții, respectiv la ovine și caprine. Din păcate, importăm foarte mult pentru industria cărnii, circa 60-70% din materia primă de care dvs. aveți nevoie. E un lucru neplăcut, într-o țară cu potențial uriaș pentru a crește animale și pentru a produce suficient nevoilor pe care le avem. Azi, din cauza efectivelor scăzute, dar și din cauza prețurilor și a costurilor de producție care sunt mai mari decât în alte state, se importă foarte mult”, a mai precizat ministrul Agriculturii.

Potrivit acestuia, România a avut la dispoziție în ultimii ani fonduri europene importante pentru dezvoltarea fermelor și a unităților de procesare, dar din păcate acestea s-au dovedit insuficiente, în condițiile în care importurile de materie primă din industria cărnii sunt la un nivel de 70%.

„În actualul PNDR, am avut peste 1,3 miliarde de euro pe măsura 121 prin care cei care au vrut să-și dezvolte ferme de creștere au avut posibilitatea să investească sume importante și s-au investit sume importante, dar din păcate insuficiente ca să asigurăm materia primă. De asemenea, cei care au vrut să-și dezvolte unități de procesare au avut la dispoziție un miliard de euro prin măsura 123. România are unități importante de procesare, dar trebuie să ne asigurăm în viitorul PNDR că vom avea suficiente ferme de producție și de creștere, astfel încât să ieșim din această situație în care importăm 70% din materia primă”, a adăugat șeful MADR.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.