Acasă Stiri economiceBanci & Asigurari Bani de la EximBank

Bani de la EximBank

de M G

EximBank a încheiat un acord de finanţare în valoare de 25 de milioane de lei (peste 5,5 milioane de euro) cu compania Comfert Bacău, unul dintre principalii jucători pe piaţa distribuţiei de îngrăşăminte, seminţe certificate pentru agricultură şi pesticide, se arată într-un comunicat de presă.

“Ne dorim să ne implicăm mai mult în susţinerea companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare ale economiei, iar agricultura reprezintă unul dintre acestea. Modernizarea acestui sector poate genera profituri, locuri de muncă şi creştere economică. Finanţarea acordată Comfert va permite companiei să livreze agricultorilor – atât mici fermieri, cât şi asociaţii agricole mari – resursele necesare (îngrăşăminte, pesticide, seminţe) pentru dezvoltarea mai multor afaceri de succes în agricultura românească”, a declarat preşedintele EximBank, Traian Halalai.

Afacerile Comfert se află în creştere accelerată de mai bine de trei ani, pe lângă distribuţia de îngrăşăminte şi pesticide compania având activităţi şi în producţia agricolă – exploatează peste 7.000 de hectare, dar şi o poziţie semnificativă pe piaţa comerţului cu materii prime agricole.

“Având EximBank ca partener, vom putea să ne menţinem avantajul competitiv pe care ni-l dă faptul că suntem, la rândul nostru, un finanţator pentru agricultori, furnizându-le îngrăşăminte la începutul campaniei agricole şi de-a lungul acesteia, plata făcându-se la recoltare, de multe ori chiar în natură, cu produsele obţinute. Susţinem, astfel, dezvoltarea partenerilor noştri, odată cu care creştem şi noi”, a afirmat Cătălin Grigoriu, administrator şi asociat unic al Comfert.

Colaborarea EximBank cu Comfert pe segmentul finanţării a început anul trecut, când societatea a beneficiat de o linie de credit de aceeaşi valoare cu cea acordată în acest an.

“Istoricul parteneriatului pe care EximBank îl are cu Comfert nu este unul foarte lung, dar este unul foarte solid. Încercăm să avem în portofoliu cât mai multe parteneriate de acest gen, care să genereze o relaţie de tip win-win cu mediul de afaceri şi sunt convins că vom face progrese în acest sens”, a adăugat Traian Halalai.

EximBank, care deţine o reţea de 12 unităţi, este o bancă specializată, al cărei portofoliu de produse este axat pe trei direcţii de acţiune – finanţare, garantare, asigurare. Pachetul de finanţare al băncii cuprinde atât credite standard pentru activitatea curentă sau pentru investiţii, cât şi produse specifice cu caracter de ajutor de stat: credite cu dobândă subvenţionată şi compensarea parţială a dobânzii, care permite recuperarea a până la 50% din dobânda plătită pentru creditele de investiţii în lei contractate de la băncile comerciale. Garanţiile de stat oferite de EximBank vin în sprijinul companiilor care au nevoie de credite, dar nu dispun de suficiente garanţii colaterale. Garanţiile emise de EximBank preiau o parte semnificativă a riscului de credit astfel că utilizarea lor asigură accesul mai facil la finanţare.

În ceea ce priveşte asigurările, EximBank acoperă riscurile comerciale şi politice ce pot apărea în derularea tranzacţiilor comerciale internaţionale sau în implementarea proiectelor de investiţii ale companiilor româneşti în străinătate.

Societatea Comfert a fost înfiinţată în 1998, având ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al produselor chimice. În timp, obiectul de activitate a fost diversificat, astfel că, în prezent, compania este este unul dintre primii cinci jucători de pe piaţa distribuţiei de îngrăşăminte, produse fitosanitare şi seminţe, este producător agricol şi un important trader de cereale. În plus, recent, compania a achiziţionat, în parteneriat cu o altă societate, producătorul de panificaţie Pambac Bacău, unul dintre cei mai vechi producători de pe piaţa românească de profil. Planurile de dezvoltare ale Comfert includ consolidarea activităţii de piscicultură şi acvacultură, precum şi intrarea pe piaţa zootehnică şi a producţiei de biogaz.

În plus, compania are în vedere majorarea capacităţilor de depozitare la aproape 80.000 de tone, de la 60.000 de tone în prezent. Strategia de dezvoltare a companiei se bazează pe creşterea constantă a numărului clienţilor, majorarea consumului de inputuri agricole, dar şi pe consolidarea pieţei de profil.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.