Rezoluțiile Consiliului Agrifish au fost marcate de protestele agricultorilor din toată Uniunea Europeană și de cauciucurile arse și baloții de paie răsturnați prin Bruxelles. Responsabilii de rang înalt au mai „îmblânzit” măsurile de mediu, în centrul atenției fiind flexibilizarea condițiilor agricole și de mediu, cunoscute ca GAEC. Două dintre acestea au fost generat și protestele fermierilor români.
„Consiliul și-a confirmat voința politică de a răspunde în mod eficient preocupărilor fermierilor și, ca prim pas, a convenit asupra unui set de măsuri concrete care ar trebui să fie o prioritate pentru răspunsul pe termen scurt la criza actuală și a oferit orientări politice pentru cale de urmat și pentru o abordare structurală pe termen mediu și lung”, se arată într-un comunicat de presă cu privire la rezultatele discuțiilor de la Consiliul AgriFish, din 26 februarie 2024, de la Bruxelles.
În aceste condiții, Consiliul „a salutat deciziile recente anunțate de Comisie, cum ar fi scutirea parțială de la normele privind terenurile înfricoșate, așa-numitul standard de bună stare agricolă și de mediu 8 (GAEC 8), retragerea propunerii pentru un regulament privind utilizarea durabilă a pesticidelor (SUR) și garanțiile suplimentare în propunerea de reînnoire a măsurilor comerciale autonome pentru importurile din Ucraina”, precizează comunicatul.
În plus, Consiliul a luat în discuție măsuri pe termen scurt menite să simplifice și să reducă povara administrativă cu care se confruntă fermierii.
„Una dintre acțiunile asupra cărora Consiliul a convenit se referă la modificările aduse normelor privind standardul GAEC 1, care impune o cerință de a menține stabile suprafețele de pajiști permanente în comparație cu anul de referință 2018”, a anunțat Consiliul.
Astfel, în conformitate cu GAEC 1, foștilor crescători de animale cu suprafețe mari de pășuni, care au fost forțați de perturbările pieței din sectorul cărnii și al lactatelor să treacă la producția de culturi arabile, li s-ar putea cere să procedeze la reconversia terenurilor arabile în pășuni permanente. Acest lucru ar putea duce la o pierdere de venit pentru acești fermieri. Consiliul a susținut decizia Comisiei Europene de a modifica normele GAEC 1, până la mijlocul lunii martie, pentru ca, în acest fel, fermierii să nu înregistreze pagube din obligativitatea reconversiei terenurilor arabile în pășuni sau pajiști.
„În ceea ce privește GAEC 6, Consiliul a invitat Comisia să revizuiască practicile care sunt posibile pentru acoperirea solurilor, pentru a ține cont de caracteristicile regionale, astfel încât fermierii să poată beneficia de o flexibilitate sporită. Comisia va revizui această posibilitate și va prezenta orientări în aprilie”, se arată în document.
Printre măsurile privind reducerea birocrației se numără și revizuirea preconizată de CE a metodologiei de evaluare a calității Sistemului de monitorizare a zonei (AMS). AMS este un sistem bazat pe analiza automată a imaginilor satelitare de la Copernicus. Această revizuire, care va avea loc în martie 2024, va contribui semnificativ la reducerea numărului de vizite la fermă de către administrațiile naționale, în unele cazuri cu 50% sau mai mult.
De altfel, Consiliul a susținut și decizia CE de a publica o notă explicativă pentru a explica și a clarifica utilizarea conceptului de așa-numită forță majoră sau circumstanțe excepționale. Acest concept asigură că fermierii care nu își pot îndeplini toate cerințele PAC din cauza unor evenimente excepționale și imprevizibile în afara controlului lor (cum ar fi în cazurile de secetă sau inundații severe) nu li se impun sancțiuni.
„Pe lângă aceste acțiuni pe termen scurt care vizează simplificarea vieții de zi cu zi a fermierilor și reducerea poverii administrative atât pentru fermieri, cât și pentru administrațiile naționale, miniștrii au subliniat că este necesară și o abordare pe termen lung. Prin urmare, Consiliul a insistat să examineze modalități de îmbunătățire a situației fermierilor pe termen mediu și lung, inclusiv poziția acestora în lanțul de aprovizionare cu alimente”, se arată în comunicat.
Comunicatul precizează că, în cadrul Consiliului, au fost primite informații de la delegațiile române și poloneze cu privire la GAEC 7 și 8.