Derogările de la condițiile de mediu cerute și de fermierii români alături de cei din alte 14 state au produs disensiuni la nivelul Uniunii Europene. Majoritatea statelor membre vor aceste derogări, iar comisarul pentru Agricultură nu a întreprins demersurile necesare pentru rezolvarea solicitării. Drept urmare, ministrul român al Agriculturii este decis să ceară demisia demnitarului comunitar.
„România a pus prin Consiliul de Miniştri derogările de la GAEC 7 şi 8 a Regulamentului Uniunii Europene. Susţinerea pe care am avut-o din partea celor 15 state, inclusiv Germania şi Franţa, privind derogările de la GAEC 7 şi 8 şi nerespectarea votului care s-a dat în Consiliul de Miniştri de 70% mă vor face mâine, chiar în Consiliul de Miniştri, ca România, şi-mi asum acest lucru, în calitatea mea de ministru, să-i cer demisia public comisarului pentru că nu respectă un vot dat de 15 state”, a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii, luni, în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu fermierii, la Târgu Mureș, informează Agerpres.
„Eu vă spun, merg cu mandatul acesta în care în Consiliul de Miniştri, mâine, dacă nu rezolvăm problema GAEC 7 şi 8 derogare, pentru că nu s-a înţeles un lucru şi am încercat să le explic şi comisarului şi la toată lumea, că nu cerem nimic. Noi suntem în perioadă de război, noi suntem afectaţi, cele cinci state, de conflictul care s-a produs de către Rusia împotriva Ucrainei”, a spus ministrul Florin Barbu.
Ministrul Agriculturii a susţinut că, atunci când există un cadru aprobat pentru o prelungire, înseamnă că sunt dificultăţi şi că de aceea, marţi dimineaţă, dacă nu se rezolvă derogările de la GAEC 7 şi 8, va solicita demisia comisarului Janusz Wojciechowski.
„Este pentru prima oară în Consiliul de Miniştri când un stat prin reprezentant, adică prin ministrul Agriculturii, pe care îl aveţi în faţă, va cere demisia în Consiliul de Miniştri a comisarului european pe Agricultură. De aici cred că ar trebui să intrăm într-un dialog”, a precizat Florin Barbu.
Cele două condiții de agro-mediu pentru care se cere derogare se referă la rotația culturilor și la păstrarea ca pârloagă a unui procent din terenul lucrat. Una dintre măsurile cerute de fermierii care protestează azi în toată țara se referă și la aceste derogări.