Acasă Analize Interimat la Agricultură

Interimat la Agricultură

de L M

În cele din urmă, demisia lui Adrian Chesnoiu din funcția de ministru al Agriculturii a ajuns în Monitorul Oficial. La anunțul DNA privind solicitarea de a ridica imunitatea parlamentară a demnitarului, ministrul a fost prompt și, în aceeași zi, a anunțat că-și dă demisia. A durat ceva până când demisia lui Chesnoiu a devenit oficială. În locul lui, provizoriu, a fost numit Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și fost premier al României.

„Se ia act de demisia domnului Adrian-Ionuț Chesnoiu, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, și se constată încetarea funcției de membru al Guvernului”, potrivit Monitorului Oficial. Ca interimar, a fost desemnat Sorin Mihai Grindeanu, viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii.

Anunțul Direcției Naționale Anticorupție privind unele posibile ilegalități comise de Adrian Chesnoiu din postura sa de ministru al Agriculturii a venit acum câteva zile, pe 23 iunie 2022. În aceeași zi, demnitarul a declarat că își va da demisia și se va autosuspenda din PSD, ca justiția să-și facă treabă, iar el să-și dovedească nevinovăția.

Imediat, au început informațiile, „pe surse”, cu privire la următorul ministru al Agriculturii. Au fost vehiculate mai multe nume. Președinția Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților a fost o adevărată „pepinieră” pentru funcția de ministru. Numele fostului și actualului președinte, Alexandru Stănescu și Florin Barbu, au fost vehiculate pentru ocuparea acestui portofoliu. Primul a fost deputat două mandate, iar celălalt a fost șeful de la „Îmbunătățiri Funciare”.

Mai nou, a fost avansat, din nou, numele lui Petre Daea, care a mai fost ministru, ultima dată, până în noiembrie 2019. A fost unul dintre cei mai „colorați” demnitari, declarațiile lui făcând deliciul presei. Din nou, Daniel Botănoiu este considerat un potențial ministru al Agriculturii, având un CV solid: 7 ani secretar de stat la Agricultură și vine din producție, astfel că știe și care sunt dificultățile fermierilor.

În cele din urmă, pentru cel mult 45 de zile, Ministerul Agriculturii va fi condus de Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și fost premier.

Decizia privind desemnarea deținătorului portofoliului de la Agricultură va fi una exclusiv politică. Potențialul de imagine este fantastic, iar impactul electoral este uriaș, astfel că cel ce va ocupa această funcție va trebui să răspundă multor „solicitări”, mai ales că anul 2024, cu patru rânduri de alegeri, este aproape.

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.