Acasă Focus Agricol Porcii din ogradă nu sunt problema Ministerului Agriculturii

Porcii din ogradă nu sunt problema Ministerului Agriculturii

de M G

Problema creșterii porcilor în curțile românilor i-a preocupat și de parlamentarii din comisiile reunite de buget-finanțe, cu ocazia discutării bugetului ministerului. În esență, ministrul Agriculturii a arătat că este preocupat de aplicarea unor măsuri care să limiteze răspândirea pestei porcine africane (PPA). Cât privește limitarea numărului de porci din ograda românilor, ministrul a ținut să precizeze că această măsură vizează samsarii care, pe lângă activitatea lor ilegală, sunt vectori esențiali de răspândire a PPA. Cu doar câteva zile în urmă, ministrul Agriculturii declara că ministerul pe care îl conduce nu are nicio responsabilitate în stabilirea numărului de porci din gospodăriile populației. Culmea, un ordin similar emis tot de Ministerul Agriculturii este vigoare; e drept, nu-l bagă nimeni în seamnă.

Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care sunt stabilite criteriile ce trebuie respectate de crescătorii de suine. Astfel, persoanele fizice pot crește până la 5 animale, respectând anumite criterii de biosecutitate. Peste 5 porci, pot crește numai cei care sunt înregistrați fiscali indiferent de formă, cu respectarea criteriilor de biosecuritate. Proiectul de act normativ a produs reacții, considerându-se că el afectează gospodăriile populației.

„Ordinul 24/2021 este un proiect de ordin, în timp Ordinul 538 dat de domnul Daea (n.r. – fostul ministru al Agriculturii) este în vigoare, dar care spune exact acelaşi lucru. Din nefericire, dacă în spatele acestui ordin nu stau şi acţiuni ale altor instituţii care trebuie să se ocupe de oprirea pestei porcine africane, vom continua să ne lamentăm că producem în România doar 25% din consum şi că din cele 3,6 milioane de locuri de cazare pentru porcul gras sunt populate sub 900. Toate fermele acelea au fost falimentate. Statul român plăteşte 600 de milioane de euro despăgubiri din buget, din banii tuturor, deficitul comercial pentru carnea de porc este cel mai mare, a fost de 621 de milioane de euro în 2019. Este clar că toată lumea, şi crescătorii mari şi crescătorii mici, trebuie să respecte nişte reguli, în primul rând nişte reguli de biosecuritate ca să putem opri răspândirea pestei porcine africane şi relansa creşterea porcului”, a declarat vineri Adrian Oros, la dezbaterile pe buget în comisiile parlamentare reunite pentru buget, finanţe şi bănci, informează Agerpres.

El a adăugat că, prin lansarea proiectului de ordin în dezbatere publică, a dorit să „aducă pe tapet această discuţie, care cred că este foarte serioasă: ce facem cu pesta şi cum relansăm creşterea porcului”.

„Sigur că sunt autorităţi care au atribuţii în circulaţia animalelor şi gestionarea mistreţilor. Ministerul Agriculturii, prin acest ordin pe care l-a adus în dezbatere, repet, în dezbatere, în timp ce există alt ordin cu aceleaşi prevederi în vigoare, a vrut doar să aducă pe tapet această discuţie, care cred că este foarte serioasă: ce facem cu pesta şi cum relansăm? Aşa, la modul populist, a discuta doar, fără soluţii, putem să discutăm în continuare, cum facem din 2017, şi lucrurile să se agraveze, nu să se rezolve (…)”, a susţinut şeful MADR.

Întrebat dacă prin aceste măsuri nu va distruge gospodăria ţărănească, Oros a precizat că, fără respectarea unor reguli minime de biosecuritate, nu vom scăpa de „această boala păcătoasă”.

„În 2019, ţara era roşie pentru că nu s-au luat măsuri la timp, din populism. Eu nu spun că vreau să distrug gospodăria ţărănească, asta spun unii, eu spun că toţi, şi cei mici şi cei mari, trebuie să respectăm nişte reguli minime de biosecuritate până scăpăm de această boală păcătoasă. Să ştiţi că nu este nicio diferenţă între pesta porcină africană, ca extindere şi ca periculozitate, şi ceea ce se întâmplă cu această pandemie Covid. Dacă nu luăm măsuri şi nu respectăm măsurile luate, şi cei mici şi cei mari, nu vom rezolva niciodată această pierdere constantă pe tot ce înseamnă producţie de porc”, a mai spus el.

În opinia sa, ordinul ar putea opri activitatea ilegală a samsarilor, a acelor mijlocitori de animale, care poartă porcii domestici dintr-o parte în alta şi răspândesc boala.

„Reglementarea se referă, în primul rând, la a opri activitatea aceasta ilegală a samsarilor. Am vrut să atrag atenţia că avem o problemă reală care se va adânci privind creşterea porcului în România şi, dacă nu luăm măsuri chiar nepopulare, dar necesare, nu o să putem opri acest lucru”, a transmis Adrian Oros.

Problema altora

Cu doar câteva zile în urmă, ministrul Oros declina competențele ministerului pe care îl conduce în problema reglementării numărului de porci din gospodăriile populației, în ciuda faptului că a avansat un proiect de ordin pe această temă.

„Ordinul de care vorbim este un proiect de ordin, el nu are niciun efect. Am vrut doar să provoc o discuție legată de problema creșterii porcului în România și de problema pestei porcine africane, o problemă pe care lumea nu vrea să o abordeze. În vigoare este Ordinul domnului Daea, Ordinul 538, care conține exact aceleași prevederi: că se pot crește pentru consum propriu doar 5 porci în gospodărie. Acest Ordin a avut efect zero. Nu s-a întâmplat nimic nici cu relansarea creșterii porcului, nici cu stoparea pestei porcine”, a declarat Adrian la Agro TV. .

Potrivit demnitarului, Ministerul Agriculturii nu are nicio responsabilitate în acest domeniu. „Eu am provocat această discuție cu riscul de a-mi atrage o imagine negativă, dar n-am nicio atribuție. Lumea nu știe pentru că nu se informează. Criteriile de biosecuritate le stabilește ANSVSA, care nu are treabă cu Ministerul Agriculturii. De respectarea normelor de biosecuritate se ocupă ANSVSA și Ministerul Afacerilor Interne. Problema gestionării mistreților este la Ministerul Mediului, nu are treabă MADR, dar tot eu sunt întrebat despre această problemă. De modul de comercializare răspunde ANAF-ul, Ministerul Finanțelor. În schimb, toată lumea îl întreabă pe ministrul Agriculturii. Eu am avut curajul să propun acest proiect de Ordin și să-i fac pe cei care sunt responsabili de aceste lucruri să ia măsuri”, a pasat responsabilitatea ministrul Oros, care a anunțat că va retrage proiectul de ordin.

 

din aceeasi categorie

Comentează

* By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.